Cum mi se pare pasta de dinți pentru albire de la Yotuel

Albirea dinților este o dorință mai veche de a mea,  de când mi-am pus aparat dentar. Primul lucru pe care doream să îl fac in momentul în care scăpam de aparat era să îmi albesc dinții. Deh,  doream a whole new smile. Din diverse și varii motive, nu mi i-am albit nici după aproape 2 ani de când sunt aparat free.  Principalul motiv fiind faptul că încâ îmi port contențiile și dinții sunt încă destul de sensibili, dar mereu mi-am dorit dinți mai albi și am încercat tot felul de paste de dinți de-a lungul timpului. Oricum, dorința mea se va împlini în curând, dar despre asta într-o altă postare.

De curând, am primit o pastă de dinți pentru albire de la Yotuel, am primit multe intrebări despre și am zis că este cazul să vă dau mai multe detalii, mai ales că este un brand nou pe piața din Ro.

Yotuel este originar din Spania, deja prezent și îndrăgit în mai multe țări, brandul se axează în principal pe produse pentru albirea dinților, dar  și de noi tehnologii și metode pentru a obține produse de igienă orala de cea mai bună calitate. Chiar au undeva la 130 de patente în întreaga lume.

Pasta de dinți Yotuel all in one vine într-un ambalaj foarte sleek & cool, știți că eu am o problemă cu ambalajele, ha! Trebuie folosită zilnic, de trei ori pe zi, iar periajul trebuie să dureze 3 minute. Eu recunosc, nu am folosit-o de trei ori pe zi, doar de două ori, pentru că imi e puțin cam dificil să mă spăl pe dinți de 3 ori pe zi. Dar și așa am observat o îmbunătățire și într-adevăr, dinții sunt mult mai albi, cam ca atunci când vă faceți un periaj profesionist.

Pasta conține o formulă patentată Yotuel, peroxid de carbamidă, fluor, calciu și fosfați  care împreună albesc și mineralizează smalțul  luptând și  împotriva cariilor dentare, dar și reduce impactul eroziv cauzat de băuturi izotonice, băuturi răcoritoare şi sucuri de fructe.

Yotuel all in  one face ce promite și voi continua să o folosesc! Am inclus pasta de dinți și favoritele  lunii Aprilie, dacă nu ați apucat să vedeți clipul, îl puteti vedea aici.

Voi ați încercat pasta aceasta de dinți de la Yotuel?

Preț și alte detalii găsiți pe DentAmerica 🙂